Cred ca a plouat mult cand m-am nascut eu. Asta plus ceva mostenire genetica, m-au scos de 1.80 metri. Evident, ca am trecut prin toate stadille apelativelor binevoitoare ale colegilor de scoala. De la “paluga” si “stalp de telegraf”, s-au oprit toti la ilustra porecla: “Macara”. La momentul respectiv, nu aveam sansa sa protestez prea tare, asa ca “Macara” a ramas.

Toate bune si frumoase. Numai ca toti baietii, probabil ma considerau un fel de Goliat, cu care ei in masculinitatea lor precoce, tineau sa isi masoare puterile. Ce daca eram fata? La varsta respectiva si asa eram destul de asexuati, asa ca, eu eram sacul lor de box. Incepuse nebunia cu artele martiale. In sala de sport, se tineau seara, cursuri de Jiu –jitsu. Evident ca toata plodarimea din scoala era inscrisa. Baietii din clasa mea, nu aveau distractie mai mare, decat sa faca practica pe mine. Ma trimitea mama, imbracata primavaratec, toata numai in nuante pastelate. Ca sa vin acasa, cu urme de pantofi si praf in toate punctele vitale si nevitale ale corpului meu.

Am indurat, am facut pe mironisita ofensata ca de, eram fetita, pana cand nu am mai rezistat si am inceput operatiunea: “Tupangeala”. Adica am ripostat serios, avand la dispozitie si niste zone mai sensibile decat la fete. Testosteronul a fugit ofensat de riposta. Dar s-a reintors mai tarziu sub forma romantica. Si nu stiu cum se facea dar mie imi placeau numai baietii mai mici de inaltime ca mine.

Cred ca toate femeile inalte dezvolta sindromul „mama closca”. Ai senzatia ca tu, fiind mai mare decat restul, trebuie sa ii protejezi pe toti. Si cum majoritatea masculilor sufera un pic (datorita mamicilor lor senzationale :)) de sindromul lui Oedip, cam toti se inghesuie sa fie protejati!

La inceput am avut noroc. Primul meu prieten era mai inalt ca mine. Dar soarta nu m-a ajutat prea multa vreme. Asa ca, inevitabil, am acceptat cererea de prietenie (si nu pe facebook, ca nu era pe vremea aia) a unui tanar mirobolant. Dar inzestrat de natura, cam cu 11 cm…in minus fata de mine (repede v-ati gandit voi la prostii). Eu purtand vesnic si tocuri (imi place aerul mai rarefiat), eram evident cuplul ideal, dar la circ.

Cum sa explici omenirii, ca inimile inamorate nu tin cont de inaltime? Ca la “orizontala” nu mai exista inaltime ci cu totul alte “unitati de masura”? Eram mistoul general. El ma numea: “Trofeul”, iar famila mea numise piticul de gradina cu numele lui. Ulterior s-a dovedit ca nu numai inaltimea a fost un impediment, in evolutia relatiei. 🙁

Si iata ca, soarta imi scoate in cale, alt Fat Frumos cu “picioare lungi”. Pe asta nu l-am mai lasat! Asa ca azi, cumpar de zor haine pentru fie-mea. Care la 7 ani este, culmea, cu un cap mai inalta decat toti colegii ei de clasa. Habar nu am cu cine seamana!!! 🙂

mihai_vasilescu_tall_woman

sursa foto